Constelaţiile fluviale sunt în fapt o metodă terapeutică lină, plăcută, neinvazivă, extrem de eficientă, care ne ajută prin intermediul Apei să conștientizăm, să vindecăm, să ne echilibram și să primim răspunsuri la problemele și întrebările care ne frământă.
Într-un mediu relaxant și confidențial, apelând la cunoașterea infinită, înmagazinată în memoria Apei, Constelaţiile fluviale lucrează, în principal, cu ajutorul unor figurine, colorate diferit, care reprezintă persoane din viața celui pentru care se creează Constelaţia.
Desigur, există și o serie de meditații, afirmații, expresii și exerciții cu putere de vindecare, însă Apa este cea care, în înțelepciunea sa, conduce figurinele, le așează și le reașează, pentru a ne ajuta să înțelegem unde suntem, ce avem de făcut, ce drum avem de urmat.
Se lucrează pe rădăcinile familiale, pe neam, pe neîmplinirile, frustrările și pierderile suferite de-a lungul anilor, asupra secretelor de familie şi a zestrei psihologice moştenite din generaţie în generaţie, pe momentele cheie din istoria neamului și a familiei noastre: tragedii sociale, falimente, averi pierdute, confiscări, deportări, traume din războaie, decese premature, viol, alcoolism, închisoare, divorţuri, suicide, mutări şi schimbări repetate de domiciliu, accidente, boli grave, infirmități, abandon, adopții și multe altele.
Apa este cea care ne ajută să identificăm atât trauma, cât și calea de a o vindeca.
În cadrul unui atelier, care durează de la una pana la trei ore, fiecare participant alege o singură temă pe care dorește să lucreze, cum ar fi, spre exemplu, situaţia financiară, relaţia cu mama, relaţia cu partenerul, relaţia cu banii, relaţia cu şeful.