La Sânziene... cu Leac!

Rusaliile

Sărbătoarea de Rusalii, cunoscută astăzi mai degrabă ca sărbătoare creștină a Moșilor de Vară și a Pogorârii Sfântului Duh, vine din timpuri imemorabile, fiind una dintre marile sărbători ale Vechii Tradiții închinată cultului strămoșilor și al Rusaliilor, zâne rele și capricioase ce se sărbătoreau, mai ales, prin nelucru.

În Sâmbăta Mare a Moșilor de Vară, pentru sufletele celor din care ne tragem și nu mai sunt, a Moșilor noștri, se împart căni de lut, pline cu apă sau vin, de ale căror torți se leagă flori galbene, solare. Tot acum, pe cruci se așează cununi de grâu verde.

Potrivit Vechii Tradiții, în Duminica Mare a Rusaliilor, a doua și a treia zi de Rusalii, se practică ritualuri de protecție si vindecare, se primesc Călușarii și se adună ierburi, care acum au puteri magice.

Salvie, pelin, trandafir sălbatic și leuștean se pun la gard, la uși și ferestre pentru a păzi casa și curtea de orice entitate malefică.

La miez de noapte, fetele și femeile tinere cer zânelor să le împlinească dorințele de dragoste, în ritualuri simple de frumusețe și fertilitate, iar dimineața, înainte de răsăritul soarelui, culeg, în număr magic de 7, 9 sau 15, ierburi guvernate de Soare – sunătoare, gălbenele, mușețel, rozmarin…- pe care le păstrează cu sfințenie în casă pentru a le fi de ajutor la ceas de nevoie sau încercare, le pun la grindă sau la icoană.

Strâns legat de Sărbătoarea Rusaliilor este Dansul străvechi al Călușarilor, dans ritualic de purificare, protecție și fertilitate care face parte din patrimoniul cultural al omenirii.

Despre dansul magic al Călușarilor, UNESCO a creat un scurt video pe care îl puteți urmarii în link-ul atașat.

La Sânziene… un spațiu magic! Un loc de lumină, tămăduire și Leac!

Distribuie pe

Te invit să vezi și:

Sărbătoarea de Sânzienele…

Făpturi răpitoare cu puteri magice, unele dintre cele mai fascinante din mitologia poporului nostru; sunt zâne bune și frumoase, cu…
Citește mai departe

Sărbătoarea de Dragobete

Tradiția spune că Păzitorul Dragostei pe plaiurile noastre este Dragobetele, un tânăr semizeu de o frumusețe nepământeană, jumătate om -…
Citește mai departe

Curățire Energetică

De o vreme simți acut oboseala. Nici acasă, în locul tău preferat, nu mai reușești să iți revii. Te enervează…
Citește mai departe